Muzeul „Mihail Kogălniceanu” Iasi
Inner Wheel Iași rămâne consecvent alături de proiectele culturale și academice care dau valoare orașului nostru, așa cum s-a întâmplat și cu prilejul lansării volumelor III și IV ale cărții „De la Inimă la Inimă”, găzduită de Muzeul „Mihail Kogălniceanu”.
Evenimentul a reprezentat un moment de celebrare a excelenței intelectuale și a dialogului autentic, reunind membri ai comunității academice, profesioniști din domeniul medical și invitați ai vieții culturale ieșene. Volumele, semnate de prof. univ. dr. Cătălina Arsenescu Georgescu – membru al Academiei de Științe Medicale și Cetățean de Onoare al Iașului – aduc în prim-plan o colecție valoroasă de interviuri, construite cu rigoare, sensibilitate și respect pentru profesie și oameni.
Emisiunea, moderată și realizată de doamna profesor începând cu anul 2015, a luat naștere dintr-o colaborare de durată cu televiziunea Tele Moldova Plus. Inițial invitată pentru a împărtăși telespectatorilor din experiența sa profesională, fie în dialog cu moderatorul, fie prin răspunsuri directe adresate publicului, doamna profesor a fost ulterior încurajată de domnul Petru Frăsilă, directorul general al televiziunii, să inițieze și să modereze propria emisiune.
Deși a primit propunerea cu o firească reținere – din responsabilitate și din respect pentru anvergura proiectului – curajul, perseverența și dorința de a trăi experiențe noi au determinat-o să accepte această provocare. Așa a început parcursul său ca realizator și moderator al emisiunii „De la inimă la inimă”, un spațiu de dialog autentic, construit pe comunicare directă, spontană și lipsită de artificii.
Volumele lansate la Londra reunesc dialogurile purtate cu invitați din diverse domenii – conversații care îmbină experiența profesională cu reflecții personale, amintiri și perspective de viață. În aceste pagini, „inima” devine mai mult decât un concept medical: devine simbolul empatiei, al deschiderii și al conexiunii umane. Sunt mărturii despre vocație, despre responsabilitate și despre frumusețea dialogului sincer.
Inner Wheel Iași susține inițiativele care construiesc punți între generații și domenii, care aduc în lumină modele și care consolidează identitatea culturală a comunității noastre.
Reverențe tuturor celor implicați în realizarea acestor volume și în organizarea unui eveniment care a reafirmat faptul că Iașul rămâne un oraș al valorilor și al oamenilor de excepție.
10 Noiembrie 2024 – a doua lansare,
Londra UK
Cu profundă bucurie și onoare, reprezentantele Inner Wheel Club Iași au fost prezente la si Londra alături de doamna Prof. Dr. Cătălina Arsenescu Georgescu, pentru a celebra lansarea volumelor care reunesc dialogurile realizate în cadrul emisiunii „De la inimă la inimă”.
Pentru noi, prezența la acest eveniment a avut o dublă semnificație: pe de o parte, celebrarea unei realizări editoriale importante, iar pe de altă parte, susținerea unei personalități care ne este mentor și model. Doamna Prof. Dr. Cătălina Arsenescu Georgescu – past president Rotary Club Iași și nașa clubului nostru – continuă să inspire prin profesionalism, rigoare și umanitate.
Lansarea internațională a acestor volume a fost o confirmare a faptului că dialogul autentic și valorile asumate transcend granițele.
Felicitările noastre, Doamna Profesor Doctor, pentru această frumoasă continuare a proiectului „De la inimă la inimă”. Suntem onorate să fim alături de dumneavoastră – mereu, și oriunde – din inimă. ❤️




